Studiile arată că timpul petrecut în fața televizorului are legătură cu obezitatea, în special prin faptul că telespectatorul este inactiv. Acest aspect al inactivității explică doar parțial legătura între televizor și obezitate. În opinia mea, fluxul foarte mare de reclame în care apar oameni care mănâncă este principalul factor care duce la obezitate.
Studiile arată că persoanele care se uită la televizor una sau două ore pe zi prezintă o probabilitate cu 150% mai mare de a deveni obeze, față de persoanele care nu se uită la televizor. Cei care se uită la televizor de trei ori pe zi prezintă o probabilitate cu 200% mai mare de a deveni obeze, față de persoanele care nu se uită la televizor.
Copiii care se uită la reclame la chips-uri, snacks-uri sau dulciuri prezintă preferințe mai mari față de aceste produse decât cei care nu se uită la televizor.
Majoritatea reclamelor de la TV promovează suplimentele alimentare, medicamentele, dulciurile, sucurile pline de zahăr și produsele fast-food. În cazul în care un produs nu îți poate oferi nutrienți, îți poate oferi gust. Dacă nu îți poate oferi gust, îți poate oferi un preț foarte bun. Dacă acesta nu îți poate oferi niciunul dintre cele trei beneficii, atunci în reclamă apare o familie fericită care îți va transmite sentimentul de căldură, dragoste și fericire.
Cu toții le-am văzut – imaginile din reclamele TV și din reviste, atât de delicios de reale, încât efectiv parcă le simți mirosul și gustul. Strategiile de marketing sunt folosite în reclamele de la pizza, care arată bucăți lipicioase de brânză mozzarella, dar și în reclamele la înghețată, care prezintă scene senzuale de lins, în reclamele la dulciuri și la sucuri ( cel mai popular suc din Romania avea o reclamă cu o femeie care alerga și arăta perfect din punct de vedere fizic, culmea ironiei ).
Noi, consumatorii suntem bombardați de imagini care ne fac să credem că mâncarea ne poate îmbunătăți dispoziția, ne poate face mai vioi, ne poate ridica standardul social și ne poate îmbunătăți viața amoroasă.
Alimentele sunt puse pe piață ca fiind un remediu pentru orice ne tulbură, iar aceste reclame sunt vânzătorii de soluții miraculoase ale zilelor noastre.
Pentru a vă da seama dacă sunteți influențat de reclamele de la televizor atunci când alegeți ceea ce mâncați, vă recomand să vă puneți următoarele întrebări:
-Ce reclame la alimente vă amintesc de copilărie?
-Are vreuna dintre aceste reclame legătură cu poftele alimentare pe care le aveți în prezent?
-La ce reclame la alimente sunteți expuși în prezent?
-Vă influențează aceste reclame comportamentul de la cumpărături?
-Există moduri prin care vă puteți limita expunerea la aceste reclame?
-Este cazul să monitorizați accesul copiilor dumneavoastră la reclamele la alimente?
-Ar fi util să discutați cu copiii dumneavoastră despre aceste reclame?